În contextul temperaturilor ridicate, în sectorul Ciocana continuă acțiunile de distribuire a apei potabile pentru locuitori.
Primăria municipiului Chișinău, împreună cu Pretura sectorului Ciocana, asigură accesul la apă în punctele stabilite, gratuit, acordând o atenție deosebită persoanelor care au nevoie de sprijin în perioada caniculară.
Locuitorii sunt îndemnați să se hidrateze corespunzător și să evite expunerea prelungită la soare.