Noutăți

Un start plin de culoare și ritm: Decada Tineretului în Ciocana

Noutați
Primăria municipiului Chișinău, prin Pretura Ciocana, dă start Decadei Tineretului

Tinerii au fost întâmpinați cu aplauze și voie bună de Sinilga Școlnic, Pretorul sectorului Ciocana, care le-a subliniat importanța implicării în viața comunității: „Voi sunteți inspirația care dă viață orașului nostru”.

Elevii Liceului Teoretic „Ginta Latină” au deschis evenimentul cu un flash-mob plin de culoare și ritm, iar funcționarii Preturii s-au alăturat dansului, susținându-i pe tineri. Astfel, atmosfera s-a umplut instant de bucurie și entuziasm.

Decada Tineretului va aduce o serie de activități culturale, sportive și educative, menite să stimuleze creativitatea și inițiativa tinerilor, să le ofere oportunități de a-și exprima ideile și de a contribui activ la viața sectorului Ciocana. Fiecare moment este o invitație la implicare, la descoperire și la sărbătorirea talentului tineresc.