Atmosfera sărbătorilor de iarnă a fost adusă la viață astăzi pe aleea Mircea cel Bătrân, unde s-a desfășurat spectacolul inedit „Bucuria sărbătorilor în fiecare zâmbet”. Evenimentul, organizat sub egida Preturii sectorului Ciocana, a reunit artiști talentați și formații culturale autohtone într-un program de colinde, dansuri și cântece tradiționale de iarnă pline de emoție. Prezența numeroasă a locuitorilor din sectorul Ciocana demonstrează dorința oamenilor de a celebra împreună valorile și frumusețea sărbătorilor de iarnă. Mulțumim tuturor partenerilor și voluntarilor implicați în succesul acestui eveniment, care a transformat aleea Mircea cel Bătrân într-un loc al bucuriei și al sărbătorii.