Noutăți

„Eroii sunt oamenii care au curaj să înfrunte furtuna, chiar și atunci când nu știu cât va dura” (Franklin D. Roosevelt)

Noutați
Pretura sectorului Ciocana a organizat astăzi, 4 martie 2025, un eveniment dedicat comemorării eroilor căzuți în Conflictul armat de pe Nistru.

Evenimentul a avut loc în prezența Pretorului sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, consilierilor municipali, Oleg Șerepitco și Iulia Nicorici, veteranilor, familiilor celor căzuți și altor cetățeni care au dorit să aducă un omagiu eroilor.

Ceremonia a debutat cu un minut de reculegere în memoria celor care au sacrificat totul pentru țară, urmat de un discurs emoționant al Pretorului sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic.

Serviciul divin, oficiat de preoții Bisericii „Sf. Ioan Hozevitul” a adus un moment de liniște spirituală, care a fost urmat de programul artistic, cu un puternic mesaj patriotic, plin de emoție, susținut de Formația „Fulger”.

În semn de apreciere, veteranii au primit diplome de onoare și colete alimentare din partea Preturii sectorului Ciocana, un gest de recunoștință pentru sacrificiile lor.

Evenimentul s-a încheiat cu o atmosferă de unitate și solemnitate, subliniind importanța menținerii vie a memoriei eroilor care au luptat pentru țară.