Noutăți

Delegația sectorului Ciocana, prezentă la manifestările dedicate Zilei Imnului Național în Râmnicu Vâlcea

Noutați
La invitația Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, o delegație a sectorului Ciocana, condusă de Pretorul Sinilga Școlnic, a participat, alături de reprezentanți din mai multe țări, la ședința festivă a Consiliului Local, organizată cu prilejul Zilei Imnului Național al României.

Doamna Sinilga Școlnic a transmis un mesaj de felicitare din partea Primarului General al municipiului Chișinău, domnul Ion Ceban, exprimând aprecierea pentru invitație și pentru relațiile de colaborare dintre comunitățile noastre.

Evenimentul a debutat la Arenele „Traian”, continuând cu parada solemnă spre Biserica „Toți Sfinții”, unde a avut loc sfințirea drapelului, și cu un moment artistic susținut de Teatrul Municipal „Ariel” la Casa Memorială „Anton Pann”. Programul s-a încheiat în Parcul Zăvoi, printr-un ceremonial militar-religios și intonarea imnului „Deșteaptă-te, române!”, cu participarea Corului „Euphonia”.

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul Mircia Gutău, a transmis un mesaj de unitate și apreciere pentru legăturile de prietenie dintre comunități.

Participarea delegației sectorului Ciocana a consolidat parteneriatul cu municipiul Râmnicu Vâlcea, reafirmând respectul comun pentru valorile naționale, istorice și culturale.