Noutăți

Verificarea stadiului lucrărilor de reabilitare în sectorul Ciocana

Noutați
Astăzi, un grup de lucru format din domnul Ilie Ceban, viceprimar al municipiului Chișinău, domnul Dorin Ciornîi, șef interimar al Direcției generale mobilitate urbană, doamna Sinilga Școlnic, Pretorul sectorului Ciocana, funcționari municipali și reprezentanți ai agenților economici, implicați în proiectele investiționale, au efectuat o vizită de lucru pentru a evalua progresul mai multor lucrări de reabilitare din sectorul Ciocana.

Inspecția a vizat stadiul lucrărilor de modernizare a Pădurii-parc „Râșcani”, unde se desfășoară ample lucrări de amenajare a aleilor pietonale, spațiilor de recreere și zonelor verzi.

De asemenea, s-a verificat evoluția lucrărilor de reabilitare a trotuarelor pe str. Ginta Latină și str. Mihail Sadoveanu, unde sunt efectuate intervenții pentru îmbunătățirea accesibilității și siguranței pietonale.

În urma evaluării din teren, s-au stabilit măsuri suplimentare pentru eficientizarea procesului de execuție și respectarea termenelor de finalizare a proiectelor.

Administrația publică locală va continua monitorizarea constantă a lucrărilor pentru a asigura implementarea acestora conform standardelor de calitate în beneficiul comunității.