Duminica Floriilor ne-a adus frumusețea şi sfinţenia cântecului pascal, pregătindu-ne astfel sufletele pentru întâmpinarea Învierii Domnului, cea mai așteptată şi slăvită sărbătoare a creștinătății. Festivalul cântecului pascal “Pentru Tine, Doamne!“ ediţia a IV-a, care s-a desfăşurat în sectorul Ciocana al Capitalei, şi-a atins în modul cel mai minunat scopul: promovarea valorilor creştine. Evenimentul a avut loc la Biserica „Nașterea Maicii Domnului“ şi a fost onorată cu prezența pretorului sectorului Ciocana, Sinilga ŞCOLNIC care, alături de părintele-paroh, protoiereul mitrofor Gheorghe COJOCARU, au inaugurat evenimentul. În mesajul său pretorul, Sinilga ŞCOLNIC, a adresat sincere felicitări tuturor celor prezenți cu ocazia sărbătorii, mulțumind gazdei pentru acest parteneriat frumos, iar audiența a apreciat prestația înaltă a colectivelor artistice din sector: 1. Corul bisericesc 2. Micuţii de la grădiniţa de copii nr.128 „Căsuţa din poveste”. 3. „ MIRONOSIȚELE” Gimnaziului nr.74 „Viorel Găină” 4. Colectivul folcloric „MĂRUȚ-MĂRGĂRITAR” de la Liceului Teoretic „Ginta Latină”, conducător artistic Romela OSOIANU-ROȘCA. 5. Colectivul Liceului Teoretic „Orizont”, conducător artistic Iulia OSOIANU 6. Ansamblul folcloric „DORULEȚ”, Centrul de Creație a Copiilor „GHIOCEL” conducătorartistic Snejana FRIJA. 7. Colectivul „CICOARE”, Liceul Teoretic „ Constantin Negruzzi”, conducător artistic Andrei VINTILĂ. 8. Colectivul Centrului Comunitar „CONVORBITORUL”. 9.Ansamblul folcloric ”FOIȘOR” de la Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Mihail Berezovschi”, conducător artistic Ada GUȚU-GÎSCĂ. 10.Colectivul Centrului Comunitar „SPERANȚA”, conducător artistic – Lilia CACEROVSCHI. 11.Ansamblul folcloric „LĂSTĂRAȘII” de la Liceul Teoretic „Gheorghe Ghimpu”, com. Colonița, conducător artistic Mihai BURCIU. 12. Colectivul școlii primare nr.12 „ANATOL POPOVICI”. „Vă dorim tuturor şi ne dorim: să sporim în credinţă şi în sfinţenie, în bucurie și fapte bune, spre slava lui Dumnezeu și folosul Bisericii Ortodoxe dreptmăritoare”, a spus pretorul sectorului Ciocana. Participanții au fost menționați cu diplome şi dulciuri din partea administrației preturii, iar din partea bisericii - premii bănești şi colaci. A culminat festivitatea, precum e tradiţia creştină, cu o agapă frăţească.