Astăzi, Pretura sectorului Ciocana a avut plăcerea de a primi micii colindători de la Centrul Comunitar „Convorbitorul” din cadrul Direcției pentru protecția drepturilor copilului Ciocana. Atmosfera festivă și emoția cântecelor au adus spiritul sărbătorilor în inima funcționarilor. În semn de apreciere pentru talentul și efortul copiilor, Sinilga Școlnic, Pretorul sectorului Ciocana, le-a oferit acestora dulciuri. „Mulțumim doamnei Zinaida Micleușanu, șefa Direcției pentru protecția drepturilor copilului Ciocana, și doamnei Nadejda Leahu, directorul Centrului Comunitar „Convorbitorul”, pentru dedicarea cu care sprijină dezvoltarea copiilor și pentru inițiativele frumoase care aduc bucurie tuturor”, a declarat Sinilga Școlnic.