În perioada 29–31 august, pe aleea bd. Mircea cel Bătrân (intersecție cu str. Petru Zadnipru), s-a desfășurat „Târgul cu Tradiție”, un eveniment dedicat producătorilor autohtoni, care a oferit vizitatorilor posibilitatea de a descoperi produse agricole de sezon și bunuri locale.
Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiului Chișinău, Pretura sectorului Ciocana și Asociația Pentru Susținerea Businessului Mic și Mijlociu „Perspectiva”, promovând tradițiile și susținerea micilor antreprenori.