În fiecare an, Ziua Mondială a Apei este marcată la 22 martie. Obiectivul marcării acestei zile este de a sensibiliza populaţia atât în privinţa calității apei pe care o consumă, dar și în scopul protejării acesteia.
Fiecare om trebuie să conștientizeze că apa nu este doar o resursă care trebuie folosită – este un drept al omului.
Cu toții avem un rol de jucat, ca indivizi putem folosi apa raţional, reducând impactul asupra mediului și infrastructurii de apă.
Fiecare implicare va contribui la dezvoltarea unui mediu sănătos prin consumul unei ape de calitate din surse sigure, cum ar fi sistemul municipal de apeduct din Chișinău.
Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Arată ca îți pasă! Implică-te și Tu! Fă ce poți!
Ziua Mondială a Apei a fost instituită în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, ce s-a desfășurat în decembrie 1992 și are obiectivul de a aduce în atenția opiniei publice problemele legate de necesitatea protecției apelor și importanța de a responsabiliza întreaga societate referitor la întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă.