La invitația pretorului sectorului Ciocana, în sala festivă a preturii s-a adunat lume bună și frumoasă. Cei, care pe parcursul anului 2021, în condițiile pandemiei, au făcut viața sectorului mai atractivă, plină de emoții pozitive și momente frumoase.
Evenimentul a fost dedicat Zilei Naționale a Culturii, persoanelor ce promovează zi cu zi valorile naționale. Ziua Națională a Culturii este ceea ce a lăsat, a născut și a promovat poporul nostru de-a lungul timpului, tradiția, folclorul, cântecul, dansul, este de fapt, exact ceea ce facem noi aici, în sectorul Ciocana. Este un moment dificil în această perioadă, este trist și trebuie să menționăm acest lucru, or, artiștii, cultura, fără public, fără trăirea aplauzelor și a emoțiilor celor din sală, este greu de perceput.
Pretorul Sinilga ȘCOLNIC, a mulțumit fiecărui invitat în parte pentru contribuția și munca depusă în educarea generației în creștere și promovarea tinerelor talente. Potrivit pretorului „cultura nu ar însemna nimic fără oamenii care tind să promoveze tradiția noastră, fără acești promotori ai artei coregrafice, sau artei muzicale, cei care rostesc, recită, cei care scriu, sau care pictează. Toată lumea la un loc înseamnă cultură”.
La eveniment, cu păstrarea normelor epidemiologice, au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor de învățământ tehnic, școli profesionale, CCC „Ghiocel”, Biblioteca „Transilvania”, Teatrul Municipal de Păpuși „GUGUȚĂ”, Centrele Comunitare, Centrul de Dans și Vocal „Sis n bro”.
Cei invitați au primit diplome și cadouri din partea administrației publice locale.