Vineri, 27 noiembrie 2020, în incinta Preturii sectorului Ciocana s-a desfășurat evrenimentul de totalizare a Zilei Naționale a Tineretului cu genericul „Youth Fest”.
La festivitate au participat tinerii și reprezentanții instituțiilor de educație, organizațiilor neguvernamentale, care s-au implicat activ la implementarea Planului de acțiun în domeniul cultural, sportiv și educativ în perioada 11-20 noiembrie 2020, având ca scop antrenarea cât mai activă a tinerilor în viaţa comunitară.
Evenimentul a fost onorat de Sinilga ȘCOLNIC, pretorul sectorului Ciocana, care a menționat imortanța și rolul consolidării participării și implicării civice a tinerilor.
În mesajul său Pretorul s-a referit la acțiunile întreprinse, care au fost numeroase şi diverse, fiind evidențiată buna colaborare a APL cu instituțiile din sector, adresând mulțumiri pentru interesul reciproc și sprijinul constant.
În acest context au fost prezentate secvențe de la acțiunile desfășurate pe parcursul Decadei Tineretului și decernate diplome de mențiuni și trofeie pentru notorie implicare și rezultatele excelente, îndeosebi următoarelor instituții partenere: Colegiul Tehnic al Universității Tehnice a Moldovei, Centrul de Excelență Energetică și Electonică, Centrul Municipal de Tineret, Școala Profesională nr. 7, Școala Profesională nr. 10, IPLT „Petru Zadnipru”, IPLT „Olimp”, IPLT „Dacia”, IPLT „Ginta Latină”, IPLTPS nr. 11, AO „Temelii Tari”, Teatrul Municipal „Guguță” Consiliului Local de Tineret Ciocana.
Apreciez susținerea, efortul, responsabilitatea şi atitudinea constructivă manifestată de Dumneavoastră. Respect și gratitudine părinților și profesorilor care contrubuie cu dăruire și profesionalism la formarea tinerei generații. Vă doresc succese, sănătate și frumoase împliniri, iar această sărbătoare să fie un prilej de calcul al posibilităţilor Dumneavoastră pentru a vă schimba viaţa, a fi mai fericiţi ca oameni, ca cetăţeni destoinici ai ţării, a subliniat pretorul Sinilga ȘCOLNIC.