Stabilirea relațiilor de înfrățire

În contextul stabilirii relaţiilor de înfrăţire şi colaborare între localităţile Republicii Moldova şi România, la data de 29 iulie 2019, Pretorul sectorului Ciocana, Sinilga Şcolnic împreună cu delegaţia Preturii sectorului Ciocana, la invitaţia  Primarului de Râmnicu Vâlcea, Domnul, Mircia Gutău a participat la Ziua Imnului Naţional 2019, care a fost sărbătorită în municipiului Râmnicu Vâlcea.

Evenimentele au debutat în tot oraşul, în Sala de Consiliu, cu o şedinţă festivă a Legislativului local, la care au participat ca invitaţi şefii celor mai importante instituţii publice din municipiu şi din judeţ, delegaţiile străine prezente cu această ocazie în Râmnic, cetăţeni de onoare, alături de consilieri locali şi judeţeni. În adresarea ţinută în deschiderea şedinţei festive, primarul Mircia Gutău a declarat:

”Ziua de 29 iulie se dovedeşte a fi un prilej de reunire pentru comunitatea locală. Suntem aici reprezentanţi ai principalelor instituţii publice din municipiu, forul Legislativ local, Cetăţenii de Onoare cu care ne mândrim, prietenii veniţi de la mii de kilometri distanţă, oameni de cultură şi simpli cetăţeni ai municipiului. Strânşi laolaltă, aşa cum se întâmplă în toate casele românilor, de Paşti sau de Crăciun, atunci când se întâlnesc, sărbătoresc împreună rude şi prieteni şi îşi urează «La mulţi ani!». Ziua Imnului Naţional este, pentru comunitatea Râmnicului, aidoma unei mari sărbători creştine, care adună de prin toate colţurile lumii oameni care simt la fel.

În urmă cu 171 de ani, strămoşii noştri, strânşi împreună, ca şi astăzi, pe locul ocupat acum de Parcul Zăvoi, cântau pentru prima dată un cântec ce avea să devină, mai târziu, simbolul oficial al libertăţii românilor şi al luptei lor pentru independenţă. Nu ştiau, atunci, lucrul acesta... La fel cum nu ştiau că, dincolo de marele dar făcut Naţiunii Române, ofereau şi urmaşilor lor, peste mai bine de un secol şi jumătate, un prilej de reunire, de petrecere împreună, de strângere a legăturilor între membrii marii familii a Râmnicului.

S-a vorbit şi se va mai vorbi despre semnificaţia istorică a momentului de la 29 iulie 1848. Nouă nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne bucurăm româneşte de această sărbătoare: să ne pregătim casa - adică oraşul – pentru oaspeţi, să le arătam acestora tot ce avem mai bun şi mai frumos, să cântăm împreună cântecele care ne unesc şi să întărim relaţiile dintre noi, indiferent de distanţele care ne separă.

Aceasta este, cred eu, cea mai importantă semnificaţie pentru Râmnic a Zilei Imnului Naţional. Şi vă mulţumesc că ne sunteţi alături cu o astfel de ocazie! La mulţi ani!”

De asemenea la evenimet au participat: preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, prefectul judeţului, Florian Marin, trimisul Arhiepiscopiei Râmnicului, pr. Nicolae Moga, ES Andrei Grinkevich, ambasadorul Republicii Belarus la București, ES Fuad Karim Saliba Kokaly, ambasadorul Statului Palestina în România, şi prof. Cătălin Sâiulescu, directorul Palatului Copiilor, oaspeţii din străinătate au transmis salutul lor comunităţii Râmnicului, au vorbit Pretorul sectorul Ciocana, Sinilga Şcolnic, Vesna Lazarevic – viceprimar Kruševac, Republica Serbia, Karel Holík - viceprimar Kroměříž, Republica Cehă, şi Ahmed A.H. Swaitti – primar Dura, Statul Palestina.

          Delegaţia Preturii sectorului Ciocana, a fost impresionată de frumuseţea municipiului Râmnicu Vâlcea, exprimându-şi, totodată, interesul pentru cooperarea în domeniile culturii, tineretului şi sporturilor, dar şi altor domenii economice şi unor bune practici administrative a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea.

La finalul evenimentului, Pretorul sectorului Ciocana, Sinilga Şcolnic, a transmis scrisoare de intenţie cu ideea unei înfrăţiri cu municipiul Râmnicu Vâlcea, primarul Mircia Gutău anunţând cu această ocazie că va iniţia demersurile legale pentru concretizarea cât mai rapidă a acestei intenţii.