Spălarea stațiilor de așteptare a transportului public

  E cunoscut faptul că stațiile de așteptare a transportului public zilnic sunt utilizate de un număr impunător de oameni, iar dacă vor fi murdare și neglijate, acestea vor crea în primul rând un discomfort psihologic pentru călători.

  Așadar, ÎM pentru servicii locative Ciocana, fiind un serviciu responsabil de salubrizarea stațiilor de așteptare a trasnportului urban de pasageri, în zorii zilei de 18 mai, a intervenit la spălarea pavajului de la stațiile de așteptare din străzile Lunca Bâcului, Meșterul Manole, Maria Drăgan, Podul Înalt, Budești, Vadul lui Vodă.

  Prin spălarea periodică a stațiilor, acestea vor arăta mai curate, mai atrăgătoare și mai bine întreținute, contribuind la îmbunătățirea esteticii generale a orașului, totodată fiind demonstrată responsabilitatea față de cetățeni.