În perioada 28-29 septembrie 2024, Pretura sectorului Ciocana, în colaborare cu Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, a organizat sesiuni de instruire destinate membrilor și membrelor Birourilor electorale ale secțiilor de votare din sectorul Ciocana. Aceste instruiri sunt parte a pregătirilor pentru scrutinul electoral ce urmează să aibă loc în luna octombrie 2024.
Obiectivul principal al instruirilor a fost familiarizarea participanților cu procedurile și reglementările specifice procesului electoral, pentru a asigura desfășurarea acestuia într-un mod corect, transparent și eficient.
Participanții au primit suporturi logistice, precum și exemple practice pentru a facilita o mai bună înțelegere a sarcinilor ce le revin în ziua alegerilor.
De asemenea, în cadrul instruirilor reprezentantul Detașamentului de salvatori și pompieri din sectorul Ciocana a furnizat informații esențiale privind măsurile de securitate în situații de urgență, prevenirea incendiilor și evacuarea eficientă în caz de necesitate. Acest suport vine în completarea pregătirii electorale tehnice, subliniind necesitatea asigurării unui climat sigur și eficient pe durata alegerilor.
Un proces electoral bine organizat este esențial pentru a garanta dreptul cetățenilor de a-și exprima votul în condiții de siguranță și corectitudine. Membrii Birourilor electorale joacă un rol crucial în asigurarea acestui lucru.