Vineri, 07 februarie 2020, în incinta Preturii sectorului Ciocana a fost convocată şedinţa de totalizare privind activitatea Consiliul Local de Tineret Ciocana pentru anul 2019.
În cadrul sedinţei tinerii au făcut o prezentare a activităţilor şi proiectelor realizate pe parcursul anului precedent, care le-a oferit posibilitatea să se afirme şi să se dezvolte personal, astfel căpătând practica şi experiență.
Totodată Consiliul Tinerilor a trasat noi obiective pentru anul 2020. Unul din aceste obiective constituie colaborarea cu Administrația publică locală în susținerea activităților de tineret și participarea în procesul de luare a deciziilor.
Pretorul sectorului Ciocana, Sinilga ŞCOLNIC, mulțumește fiecărui tânăr consilier în parte, pentru implicare, activism civic şi responsabilitate, în procesul de dezvoltare a sectorului, cu speranţa că în anul 2020 vor avea mai multe idei interesante şi vor participa mai activ în viața sectorului.
La finele ședinței, celor mai activi membri, care au dat dovadă de fidelitate și implicare eficientă, li s-au decernat diplome.