Ședința de lucru cu reprezentanții S.R.L. Agro-Mondial

Pe data de 12.05.2020, la inițiativa Pretorului sectorului Ciocana, Sinilga ȘOLNIC a fost desfășurată o masă rotundă la care au participat administrația pieței S.R.L. ”Agro-Mondial” și angajații Preturii. Temei pentru organizarea întrunirii au fost multiple solicitări ale locuitorilor din sector și ale producătorilor agricoli, care au menționat că deplasarea către zona de comerț a producției agricole, în unica piață agroalimentară din sector,  este foarte dificilă, datorită faptului că se află la sfârșitul pieței, la o distanță mare de la bulevard și transportul public. Această situație este incomodă, în deosebi, persoanelor în vârstă și cu necesități speciale.

Având ca scop susținerea intereselor locuitorilor, la fel, atribuția de a asigura executarea cadrului legal și a condițiilor adecvate în desfășurarea activităților de comerț, reprezentații autorității publice, au propus administrației pieței revizuirea amplasamentelor sectoarelor în vederea creării accesibilității către zona agricolă.

Administrația pieței urmează să analizeze propunerea și să prezinte, în termen de 2 zile, modalitatea realizării sarcinii stabilite.