Sărbătoarea Capitalei

    Ieri, 19. 07. 2024 a dat start ediția a IV-a Festivalului „Te Salut, Chișinău!”. Evenimentul, dedicat aniversării a 588 de ani de la prima atestare  documentară a orașului nostru, a devinit o tradiție și atrage an de an atât  locuitorii Capitalei, cât și vizitatori din întreaga țară și chiar din străinătate.

    Cu această ocazie minunată, echipa Preturii Ciocana și serviciilor din sector, îmbrăcați în port popular,  împreună cu Delegatiile Oraselor înfratite cu sectorul Ciocana din Piatra Neamt, in frunte cu primarul Andrei CARABELEA, Consilierii locali si Județeni de la Ramnicu Valcea, au participat la manifestarea vibrantă și plină de viață, marcată de un amestec de bucurie, entuziasm și mândrie locală. Culorile vii ale costumelor tradiționale au fost împletite cu sunetele muzicii folclorice, creând un spectacol vizual și auditiv de neuitat.

  Pretorul sectorului Ciocana, Sinilga ȘCOLNIC, a subliniat că participarea delegațiilor internaționale, este încă un argument pentru a sărbători cultura și tradițiile Chișinăului.