Primăria Chișinău anunță că, Proiectul de reabilitare a bd. Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al Capitalei a intrat pe ultima sută de metri.
Mai exact, pe tronsonul de drum proaspăt reparat, muncitorii au demarat ultimele lucrări, care prevăd aplicarea marcajelor rutiere.
Acțiunile includ securizarea suplimentară a pietonilor prin marcajul de culoare roșie stridentă în apropierea trecerilor pietonale, întrucât sectorul este unul dintre cele mai aglomerate din oraș.
Astăzi, partea carosabilă este reparată în întregime, pe toată lungimea ei fiind așternut tratamentul bituminos Slurry Seal, care va permite o perioadă de exploatare mai îndelungată a carosabilului.
Totodată, în ultimii ani, pe bulevard au fost realizate lucrări ample de reparație și întreținere, fiind reabilitată toată aleea pietonală, cu amenajarea spațiilor verzi și de agrement pentru copii, crearea pistei pentru cicliști, modernizarea iluminatului public și a trotuarelor de pe ambele părți ale străzii.
La fel, aici au fost amenajate benzi dedicate pentru circulația transportului public.