Proiecte investiționale din sectorul Ciocana

Aleea de pe bd. Mircea cel Bătrân a fost reabilitată capital

Aleea de pe bulevardul Mircea cel Bătrân este principală zonă de recreere pentru zeci de mii de locuitori ai Capitalei care locuiesc în sectorul Ciocana, dar și pentru mulți alți cetățeni. Aleea este mereu aglomerată, aceasta devenind una de odihnă pentru locuitori, iar scopul autorităților municipal este ca în fiecare sector zonele verzi să fie dezvoltate și amenajate pentru locuitorii capitalei. Pe aleea de pe bd. Mircea cel Bătrân au fost efectuate lucări de asfaltare, de instalare a mobilierului urban și a sistemului de iluminat și irigare. Au fost create piste pentru bicicliști și amenajate terenuri de joacă și de fitness. De asemenea, pentru siguranța pietonilor, au fost instalate camera de supraveghere.


Noi trotuare la Ciocana

Trotuarele de pe bd. Mircea cel Bătrân sunt reparate pe ambele părţi, pe porţiuni, pentru a nu îngreuna accesul pietonilor. Se fac lucrări în perimetrul străzilor Prof. Ion Dumeniuk – Igor Vieru, Petru Zadnipru – Ginta Latină şi de la Alecu Russo la Igor Vieru. Este pavată partea pietonală, amenajate locuri de parcare, reabilitate accesele în curţile de blocuri, instalat sistemul de iluminat. La final va fi instalat mobilierul urban, mese de șah, terenuri de agrement, inclusiv spații pentru copiii care vor putea desena cu creta. În proces de reparație, precizăm că este și trotuarul și aleea cu un segment a pistei de bicicliști de pe str. Mihail Sadoveanu, în perimetrul străzilor Alecu Russo - Igor Vieru.


Aleile școlarilor din sectorul Ciocana 

Două alei din preajma mai multor instituții educaționale, situate mai sus și mai jos de bd. Mircea cel Bătrân, sunt reabilitate în totalitate. Multe dintre trotuare au fost construite de la zero, a fost instalat iluminat stradal, amenajat mobilier urban și spații de recreere pentru cei mici și adulți. Aleile sunt parcurse zilnic de foarte mulți locuitori ai sectorului, în preajmă fiind mai multe școli.

Lucrările pe Aleea școlarilor mai sus de bd. Mircea cel Bătrân este pe ultima sută de metri iar pe Aleea școlarilor mai jos de bd. Mircea cel Bătrân lucrările de reabilitare sunt în process.