Prezentarea proiectului de extindere a bd. Mircea cel Bătrân

   În incinta Preturii sectorului Ciocana, la 27 mai 2022, ora 17:00, a avut loc prezentarea publică a proiectului „Extinderea bd. Mircea cel Bătrân, cu prelungirea liniei de troleibuze până la str. Bucovinei”.

   La eveniment au participat viceprimarul Ilie Ceban, consilieri municipali, reprezentanți ai Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație, ÎPM „Chișinăuproiect”, Preturii sectorului Ciocana și locuitorii sectorului.

  Necesitatea extinderii bd. Mircea cel Bătrân este unul din obiectivele de dezvoltare a infrastructurii urbane, asumate de Primăria municipiului Chișinău. Drumul de conexiune va avea rol de decongestionare a traficului în sectorul Râșcani, care va avea două direcții de deplasare: două carosabile pentru circulație cu sens unic, fiecare cu câte 3 benzi de circulație. Acestea vor fi separate de o zonă verde cu un trotuar în mijloc și o pistă pentru bicicliști.

     Construcția noii porțiuni de bulevard urmează a fi realizată timp de 3 ani, după desfășurarea licitației publice de achiziție a lucrărilor, care va fi lansată în timpul apropiat. Costul total estimativ al lucrărilor este de 260 milioane lei (inclusiv proiectarea și supravegherea lucrărilor).