În contextul Zilei Naționale a Tineretului, Pretura sectorului Ciocana, împreună cu Asociația Medicală Teritorială Ciocana, a organizat Ziua Ușilor Deschise la Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor. Evenimentul a reunit tineri curioși și motivați să exploreze noi oportunități, să învețe și să creeze legături valoroase într-un cadru sigur și plin de inspirație.
Pretorul sectorului Ciocana, Sinilga ȘCOLNIC, prezentă la eveniment, a avut un dialog constructiv cu tinerii participanți, încurajându-i să își urmeze pasiunile și să se implice activ în viața comunității.
„Tineretul este motorul schimbării și inovării. Mă bucur să văd atât de mulți tineri dornici de cunoaștere și de a contribui la construirea unui viitor mai bun pentru sectorul nostru”, a subliniat Pretorul.
În semn de recunoaștere a implicării și a activităților desfășurate pentru sprijinirea tinerilor, Pretorul sectorului Ciocana a acordat Centrului Prietenos Tinerilor o diplomă de merit.