O expoziție de literatură ilustrată a fost amenajată în sectorul Ciocana

  În scuarul Direcției Educație, Tineret și Sport, la 6 mai 2023, a fost amenajată expoziția de literatură ilustrată „Freamătul Bunătății”. Elevii din nouă instituții de învățământ din Republica Moldova și din România au scris poezii, pagini de jurnal și povestiri despre oamenii speciali, pe care îi cunosc. Alți elevi, în baza operelor literare ale colegilor, au realizat tablouri, broderii și cioplituri în lemn. Vizitatorii expoziției au admirat tablourile și lucrările manuale, dar, în același timp, au avut posibilitatea să lectureze și operele literare care le-a inspirat. Printre exponate au fost amenajate și opere dedicate personalităților arhicunoscute de pe ambele maluri ale Prutului precum Nicolae Titulescu, Spiridon Vangheli și Iacob Burghiu.

  La vernisaj au fost prezenți și unii autori împreună cu rudele, colegii și prietenii lor, care au luat cuvântul, prezentând de la microfonul deschis lucrările pe care le-au scris despre bunătate.

  Expoziția, care valorifică importanța fundamentală a neamului nostru, BUNĂTATEA, a apărut în cadrul proiectului transfrontalier „Liceul Originalității”, al cărui autor este profesorul de limba și literatura română de la IPLT „Ginta Latină” Vladimir Badrajan. Managerul proiectului este directorul instituției, Nina Juc. Expoziția de azi a fost organizată în parteneriat cu Pretura sectorului Ciocana.

  Evenimentul a fost onorat de Radu Nichifor, vicepretor, și Tatiana Ciobanu, șefa Secției cultură, tineret și sport, adresând cuvinte de apreciere a talentului copiilor.

  Liceele care au participat în proiect și au contribuit substanțial la amenajarea expoziției sunt IPLT „Ginta Latină”, mun. Chișinău (Republica Moldova), IPLT „Gheorghe Asachi”, mun. Chișinău (Republica Moldova), Colegiul Național de Coregrafie, mun. Chișinău (Republica Moldova), Liceul Teoretic „Leonid Gherman”, satul Zăicani, raionul Râșcani (Republica Moldova), Liceul Tehnologic nr. 1 din Gâlgău, Județul Sălaj (România), Liceul Tehnologic „Carol I”, comuna Valea Doftanei, județul Prahova (România), Liceul „Simion Stolnicu”, orașul Comarnic, județul Prahova (România), Școala Gimnazială „Gheorghe Munteanu”, localitatea Poiana Blenchii, județul Sălaj (România), Școala Gimnazială nr. 1 din Chieșd, județul Sălaj (România).

  Menționăm că, expoziția respectivă a fost amenajată în perioada 21 aprilie – 5 mai în Holul Parlamentului Republicii Moldova, iar începând cu data de 8 mai 2023 poate fi vizitată în cadrul Preturii Ciocana.

  Mai multe despre proiect găsiți pe pagina oficială a acestuia: http://liceuloriginalitatii.md/

 Sinilga Școlnic, Pretorul sectorului Ciocana, susține proiectele care scot în evidență tinerele talente și care se manifestă datorită contribuției profesorilor cu vocație, acordându-le sprijinul și toată susținerea.

altele