Mai mulți copaci - un aer mai curat!

Astăzi, 24 octombrie 2020, sectorul Ciocana a fost prezent la Campania Națională de Înverzire „Un arbore pentru dăinuirea noastră”. La aceast exercițiu ecologic au participat 250 persoane – conducerea sectorului, funcționarii preturii, serviciile municipale specializate, instituțiile publice, gestionarii fondului locativ și voluntari.

Au fost plantați 950 de arbori de speciile paltin – 390, frasin – 150, salcâm - 410.

Pretura sectorului Ciocana a acordat mănuși, hârlețe, căldări, iar materialul săditor și apa au fost puse la dispoziție de către ÎM Asociația de gospodărire a spațiilor verzi.

La fel, pretura a distribuit 250 arbori Direcției educație, tineret și sport Ciocana și 150 arbori – IMSP AMT Ciocana, care vor fi plantați pe parcursul săptămânii următoare.

Îndemnăm pe toți cei care sunt parte din acest oraș, să participe activ la evenimentele ecologice ce se vor desfășura în perioada bilunarului de înverzire.