Fiecare miez de toamnă aduce cu sine și bucuria prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Astăzi, 27 octombrie 2020, Biserica parohiei ortodoxe din sectorul Ciocana, care îi poartă numele, şi-a sărbătorit Hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva”. Slujba de sfințire, urmată de Sfânta Liturghie, a fost săvârșită de parohul bisericii, Protoiereu Teodor. La sfârșitul Sfintei Liturghii, toți cei prezenți au făcut înconjurul Bisericii după care Sfinția Sa, părintele Teodor a adresat un mesaj de felicitare enoriașilor și a mulțumit ctitorilor sfântului lăcaș.
La Sfânta Liturghie au fost prezenți reprezentanții Preturii în frunte cu doamna Pretor Sinilga ȘCOLNIC, care a ținut un discurs cu ocazia sărbătoririi Hramului Bisericii, felicitând toți enoriașii și parohul lăcașului sfânt, dorindu-le sănătate, fericire, belșug și îndemnându-i să păstreze în suflete credința și omenia.
Ne bucură faptul, că Pretura sectorului Ciocana și Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” întrețin o colaborare frumoasă cu diferite ocazii și evenimente, ceia ce ne dorim și în continuare, pentru a ne uni eforturile comune întru bunăstarea comunității.