Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului republican al etniilor, cu genericul „Unitate prin diversitate”, se desfăşoară în Republica Moldova. (Conform Decretului Președintelui Republicii Moldova, nr. 1395-II din 30.03.2000 ”Privind desfășurarea festivalurilor etnofolclorice” și Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 82 din 29.01.2002 „Cu privire la Festivalul etniilor”)
Obiectivul Festivalului este valorificarea şi perpetuarea tradiţiilor minorităţilor naţionale precum şi dezvoltarea dialogului intercultural, consolidarea relaţiilor de prietenie între reprezentanţii diferitor etnii, care locuiesc pe teritoriul țării în contextul integrării europene a Republicii Moldova.
La 15 septembrie, evenimentul va fi inaugurat la Chişinău, în Grădina Publică Ştefan cel Mare şi Sfânt, la care vor participa demnitari de stat, corpul diplomatic acreditat în Republica Moldova, organizaţii etnoculturale republicane și municipale, oaspeți ai festivalului.
Evenimentul va debuta la ora 9.30 cu depunerea de flori la monumentul Ştefan cel Mare şi Sfânt și o paradă a portului popular, după care la ora 10.00 va avea loc deschiderea oficială a Festivalului republican al etniilor.
Pe parcursul zilei pe scena principală a festivalului va fi prezentat un spectacol muzical-literar cu participarea colectivelor artistice ale organizaţiilor etnoculturale din mun. Chișinău și din raioanele republicii. La ediția din anul curent, la inaugurare va fi prezentat un colaj artistic compilat cu elementele tradiționale ale culturii etniilor, inclusiv: limba, portul, dansul etc. Menționăm faptul că participanții la festival sunt de toate vârstele, care se consolidează pentru promovarea culturii și tradițiilor minorităților etnice stabilind astfel un dialog intercultural.
În cadrul festivalului, oaspeţii vor putea vizita curţile etnice şi expoziţii de carte în limba maternă a etnicilor din Moldova, expoziţii de artă decorativ-aplicativă, arte plastice şi artizanat. De asemenea, reprezentanţii etniilor îşi vor prezenta bucătăria naţională. Astfel, moldovenii şi ucrainenii, ruşii şi belaruşii, găgăuzii şi bulgarii, romii şi evreii, polonezii şi nemţii, lituanienii şi estonienii, grecii şi armenii şi multe alte etnii vor reprezenta specificul şi valorile ţării, iar toate în ansamblu vor împărtăşi diversitatea patrimoniului cultural european.
La ediţia din acest an participă circa 55 de organizaţii etnoculturale, ce reprezintă 20 de etnii, multiple formaţii artistice inclusiv din raioanele republicii.
Coordonatorul organizării şi desfăşurării Festivalului este Agenția Relaţii Interetnice în parteneriat cu Primăria mun. Chişinău, Consiliul Coordonator al organizaţiilor etnoculturale și administraţia publică locală din teritoriu.
Menţionăm, diversitatea multiculturală a Republicii Moldova a făcut mereu din aceste meleaguri un spaţiu de referinţă în care oamenii de diferite etnii au trăit în pace şi înţelegere, astfel încît relaţiile interetnice între cetăţenii ţării au stabilit un nivel nou calitativ şi contribuie la stimularea dialogului intercultural.
Invităm reprezentanții instituțiilor mass-media din Republica Moldova să mediatizeze desfășurarea Festivalului republican al etniilor.