În Liceul Teoretic „Orizont”, filiala Ciocana s-a desfășurat Festivalul culinar de toamnă. Profesorii împreună cu elevii au vândut delicii turcești, cafea fiartă pe nisip, baclava, gozleme și kebab în scop caritabil.
Concomitent, a avut loc un eveniment cultural-artistic de excepție dedicat hramului instituției. De asemenea, prezent la festivitate a fost interpretul de muzică populară Ion Paladi, care a delectat publicul cu o suită de melodii.
Sinilga Școlnic, Pretorul sectorului Ciocana, a adresat felicitări cadrelor didactice și elevilor, exprimându-și recunoștința pentru munca depusă în promovarea imaginii instituției și contribuția generoasă în activități caritabile.