Etapa de sector a concursului on-line BOOK TRAILER FILM

    Pretura sectorului Ciocana, în parteneriat cu IPLT „Olimp”, mun. Chișinău, a lansat concursul on-line BOOK TRAILER FILM, care are scopul de a promova lectura ca mod de organizare a timpului liber și participarea activă a tinerilor în viața socială și culturală a comunității.

    OBIECTIVELE CONCURSULUI:

• manifestarea interesului pentru lectură;

• dezvoltarea abilităților creative ale elevilor;

• extinderea orizontului cultural al tinerilor;

• susținerea și promovarea tinerelor talente în dezvoltarea competențelor digitale.

   Jurilul va evalua lucrările conform  următoarelor criterii: încadrarea în tema propusă, claritatea (competență comunicativă), originalitatea lucrării (competență creativă), utilizarea tehnologiei (competență digitală), aspectele estetice și stilistice (competență literară).

   Autorii celor mai interesante lucrări vor fi apreciați cu mențiuni în cadrul premierii festive.

   Pretura sectorului Ciocana onorează și încurajează participarea tinerilor în concursul   BOOK TRAILER  FILM, care reprezintă  o oportunitate de  manifestare a creativității și  talentului.