Pretura sectorului Ciocana, în parteneriat cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui și AMT Ciocana au organizat la data de 22.04.2021 „Ziua de donare a sângelui”.
Scopul acțiunii organizate nu este numai recrutarea unui număr mare de donatori, dar și informarea populației cu privire la importanţa existenței unei rezerve de sânge în spitalele din municipiul Chișinău.
Important de menționat este că produsul biologic (sângele) nu are un preț, iar dăruirea lui (prin actul donării) va veni în sprijinul sistemului medical, în vederea salvării multor vieți omenești.
Toți doritorii au fost așteptați la punctul de colectare a sângelui, amplasat în incita Preturii sectorului Ciocana, bd. Mircea cel Bătrân 4/3, pentru a participa la donare voluntară de sânge.
Evenimentul s-a desfășurat în strictă corespundere cu normele aprobate în perioada stării de urgență în sănătate publică provocată de infecția cu virusul SARS-CoV-2:
• respectarea obligatorie a regulilor de igienă a mâinilor și respiratorie (purtarea măștii de protecție);
• termometria fiecărui participant;
• menținerea distanței sociale de cel puțin 1 (unu) metru în spațiu de așteptare în localul punctului de colectare cât și pe teritoriul adiacent acestuia.
Totodată, donatorii de sânge au beneficiat de un colet cu produse alimentare.
În cadrul evenimentului au donat voluntar sânge 65 de persoane.
Vicepretorul, sectorului Ciocana, Doamna Elena TRIBOI, aduce mulțumiri profunde participanților la această acțiune.