Desfășurarea Zilei Donatorului de Sânge

Pentru a marca Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, pe data de 14 iunie, locuitorii sectorului Ciocana au fost invitaţi la punctul de colectare a sângelui, organizat în incinta Preturii sectorului Ciocana.
În cadrul campaniei de informare a populaţiei, în ajunul evenimentului, Pretura sectorului Ciocana, a distribuit şi afişat materiale publicitare. Merită o apreciere deosebită, implicarea copiilor de la Centrele Comunitare “Convorbitorul”, „Speranţa” și Consiliul municipal de tineret, care în ziua 13 iunie au desfăşurat un Flash mob pe aleea din bd.Mircea cel Bătrîn.
Un suport esenţial la informarea populaţieu au acordat medicii de familie de la IMSP Asociația Medicală Teritorială Ciocana.
Toţi donatorii de sânge, au beneficiat de colet cu produse alimentare, îngheţată şi buna dispoziţie.
10 donatori emeriţi şi fideli au fost premiaţi cu diplome şi colete cu produse alimentare.

Pretorul sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic,alături de partenerii:
Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui şi Asociația Medicală Teritorială Ciocana,
exprimă recunoştinţă tuturor celor,care au manifestat responsabilitate faţă de societate şi au contribuit la salvarea vieţilor omeneşti.