Cel care lucrează în serviciul public are responsabilitatea de a aduce schimbări pozitive în viețile celor din jurul său (Nelson Mandela)

  Astăzi, 17 septembrie 2024, Pretorul sectorului Ciocana, doamna Sinilga Școlnic, a convocat ședința operativă a serviciilor municipale, în cadrul căreia au fost abordate subiectele de pe ordinea de zi:

  1. Lansarea campaniei de salubrizare de toamnă, care va include acțiuni de curățenie generală, colectarea deșeurilor vegetale și igienizarea spațiilor publice;

  2. Prezentarea sintezei operative, în care s-au evidențiat măsurile întreprinse pentru reducerea infracționalității și creșterea siguranței publice;

  3. Campania de informare în rândul cetățenilor privind prevenirea intoxicațiilor cu dioxid de carbon – un pericol iminent în perioada fermentării vinului;

  4. Combaterea consumului de droguri printre minori – colaborarea îndeaproape cu școlile, poliția și organizațiile non-guvernamentale prin organizarea acțiunilor de conștientizare despre riscurile și consecințele consumului de substanțe interzise.

   Autoritățile din sectorul Ciocana rămân angajate să servească interesele cetățenilor, promovând un mediu curat, sigur și informativ cu dedicare și eficiență.