Când mâinile se unesc, inimile se încălzesc

  Astăzi, Pretura sectorului Ciocana, în colaborare cu Direcția asistență socială Ciocana și Biserica Creștină „Vocea Adevărului”, a organizat o acțiune de solidaritate pentru persoanele vulnerabile din sector.

  Cu scopul de a aduce un strop de căldură și sprijin celor aflați în nevoie, partenerii au oferit prânzuri calde pentru zeci de persoane care se confruntă cu dificultăți sociale și materiale.

  „Este esențial să ne unim eforturile pentru a sprijini persoanele vulnerabile din comunitatea noastră, mai ales în aceste momente dificile. Împreună ne propunem să continuăm aceste acțiuni caritabile și să rămânem alături de cei care au nevoie de ajutor”, a declarat Sinilga ȘCOLNIC, Pretorul sectorului Ciocana.