Campionatul deschis la înot în memoria Antrenorul Emerit Beleacov Vladimir (ediție a VII-a)

         La data de 8 iunie 2019, în incinta Școlii sportive pentru copii și juniori nr.11 din sectorul Ciocana, mun. Chișinău s-a desfășurat Campionatul deschis la înot în memoria Antrenorul Emerit Beleacov Vladimir (ediție a VII-a).

      Beleacov Vladimir, originar din or.Volgograd, a început activitatea în A.O.B. „Moldova”,ulterior transferându-se la Școala sportivă pentru copii și juniori nr.11, mun.Chișinău, unde a activat până la ultimul moment.

    Fiind  Antrenor Emerit, a pregătit o pleiadă întreagă de înotători – sportivi de performanță care au participat la 4 ediții ale Jocurilor Olimpice (1992 -2008).

    Discipolul Dumnealui Sergiu Postică, Antrenor Emerit al Republicii Moldova, a participat la Jocurile Olimpice – 2008, or. Beijing (China), anual organizează și desfășoară acestea competiții. La sfârșitul evoluării a avut loc premierea învingătorilor cu diplome și medalii.