Luminile de sărbatori s-au aprins în sectorul Ciocana sâmbătă, 23 decembrie 2023, odată cu inaugurarea Pomului de Crăciun în Piața Marii Adunări Naționale de către Ion CEBAN, Primarul General al municipiului Chișinău.
Zăpada întârzie, dar asta nu l-a oprit pe Moș Crǎciun să ajungă cu bine pe aleea Mircea cel Bătrân și să aducă copiilor numeroase cadouri și bucurii, iar pe scenă artiștii au prezentat un program festiv de cântece, colinde și urături.
Pretorul sectorului Ciocana Sinilga ȘCOLNIC a transmis cele mai calde felicitări și urări tutoror pentru un An Nou plin de realizări și prosperitate.
Locuitorii și oaspeții sectorului vor simți feeria sărbătorilor de iarnă alături de cei dragi la evenimentele culturale și distractive ce se vor desfășura pe Aleea Mircea cel Bătrân intersecție cu str. Petru Zadnipru, în perioada 23 decembrie 2023 - 23 ianuarie 2024.