ATENȚIE AMBROZIA

Pretura sectorului Ciocana, ATENȚIONEA, locuitorii sectorului la pericolul plantei AMBROZIA. O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunțe de polen și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani. Ambrozia crește pe marginea drumului, terenurile neîngrijite, prin parcuri, în grădini, în culturile de cereale, de floarea-soarelui şi este „extrem de periculoasă pentru oameni”. În perioada august-septembrie polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă polinoze, este unul dintre factorii agravanți ai astmului bronșitic.

Agenția Națională Pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă populația să distrugă planta dacă o întâlnesc. De asemenea, ambrozia poate fi controlată cu succes folosind şi erbicide.

– pentru terenurile necultivate, margini de drumuri, terasamente de cale ferată, o soluție ar fi erbicidele totale, pe bază de glifosat sau cosirea, de preferat înaintea înfloririi, evitându-se astfel apariția polenului răspunzător de alergii;

– substanțele la care este sensibilă această buruiană sunt preparatele pe bază de imazamox sau florocloridon.

Conform legii, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să efectueze cercetarea sistematică a semănăturilor şi a plantațiilor, realizarea de măsuri fitosanitare în scopul prevenirii apariţiei şi diseminării organismelor dăunătoare. Cei care nu se vor conforma, riscă să fie amendați. În context, Pretura sectorului Ciocana a somat gestionarii fondului locative privind înlăturarea plantei Ambrozia pe terenurile adiacente blocurilor locative din gestiune.

Totodată serviciiile municipale, Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi din sectorul Ciocana, zilnic efectuează controlul și distrugerea Ambroziei pe teritoriul sectorului.