Pretura sectorului Ciocana informează că pe trotuarul care asigură accesul spre grădinița nr. 179 din str. Mihai Sadoveanu, sectorul Ciocana, sunt executate lucrări de amenajare și salubrizare.
Problema a fost enunțată de către un grup de părinți, care au solicitat ajutor primarului general. Ion Ceban a dispus implicarea serviciilor de profil, pentru reabilitarea trotuarului.
Edilul a cerut o responsabilizare mai mare din partea serviciilor de resort, inclusiv pentru asemenea situații, cu trotuare acoperite de noroi și gunoaie, ce afectează zilnic oamenii care trec prin preajmă și au parte de incomodități. „Par lucruri mici la prima vedere, dar este grav când oamenii sunt nevoiți să se deplaseze pe carosabil, printre mașini, punându-și în pericol viața lor, cât și cea a copiilor", a menționat Ion Ceban.
Primarul a îndemnat cetățenii să informeze autoritățile locale de fiecare dată, atunci când observă asemenea cazuri, pentru luare de măsuri.