35 ani de la Catastrofa nucleară de la Cernobâl

    Cu cât mai mult progresează omenirea în domeniul tehnico-științific, cu atât mai grave sunt accidentele produse în sistemele construite de oameni.

    Accidentul nuclear de la Cernobâl, din 26 aprilie 1986, este un exemplu care nu poate fi uitat. Accidentul a fost urmat de contaminarea radioactivă a întregului continent european și părților estice a Americii de Nord.

    Chiar și peste 35 de ani nu am reușit să evaluăm consecințele acestui accident.

    Raportul Forului Cernobâl din 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică și Organizația Mondială a Sănătății, a atribuit accidentului 56 de decese directe.

     Același raport a estimat că peste 9 mii de persoane, din aproximativ 6,6 milioane care au fost cel mai expuse, pot muri din cauza unei forme de cancer și a menționat 4 mii de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002. Alte cca 336 mii persoane au fost evacuate. Constatăm cu regret că acea tragedie a provocat pierderi umane similare războaielor.

    Operațiunea de lichidare a consecințelor avariei de la Cernobâl a fost menită să reducă contaminarea radioactivă. Oamenii care au participat la acele operațiuni au fost și rămân eroi.

     Republica Moldova, pe atunci parte componentă a Uniunii Sovietice, și-a adus aportul la acțiunile de lichidare a consecințelor accidentului nuclear. Peste 3500 de concetățeni de-ai noștri au participat la acele operațiuni. Astăzi în viață sunt 2027.

      E greu de apreciat la justa valoare sacrifciul „lichidatorilor” consecințelor avariei de la Cernobâl. În schimb, putem afirma cu certitudine că fiecare dintre aceștia a salvat mii de alte vieți.

        Dragi veterani ai accidentului de la Cernobâl !!

     Pretura sectorului Ciocana apreciază sacrificiul Dumneavoastră și conștientizează că ați primit lovitura pentru noi toți. Efortul Dumneavoastră nu a fost în zadar și dovadă sunt generațiile de tineri, adolescenți și copii sănătoși.

        Vă mulțumim din inimă, dragi veterani!

       Cu respect, Pretura sectorului Ciocana.