Noutăți

Invitație la Ziua Internațională a Romilor!

Noutați

La data de 8 aprilie este marcată Ziua Internațională a Romilor, acesta fiind un prilej de a analiza acțiunile înterprinse la nivel de municipiul Chișinău, la nivel national, dar și European pentru a îmbunătăți gradul de incluziune a comunității romilor din Republica Moldova.

Ziua Internațională a Romilor reprezintă, prin urmare, o șansă de a duce mai departe acțiunile pozitive întreprinse până în prezent pentru combaterea discriminării romilor și pentru asigurarea egalității și integrării lor în societate.

Este de menționat faptul, că în fiecare an societatea civilă romă sărbătorește și promovează cultura, tradiția și istoria romilor, care este parte integrantă a Europei timp de secole.

Ținem să aducem la cunoștință, că în anul 2022 se marchează 51 ani de la Primul Congres Internațional al Romilor, organizat în or. Londra, în care a fost adoptat drapelul, imnul și ziua de 8 Aprilie ca Ziua Internațională a Romilor.

Luând în considerație aportul Primăriei mun. Chișiunău, Ziua Internațională a Romilor va fi marcată pentru prima dată în sectorul Ciocana al municipiului.

În acest context, cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Romilor, la 8 aprilie, ora 1730, pe aleea bd. Mircea cel Bătrân se va organiza un concert de cântece și dansuri rome, prezentat de ansamblul „Romii Moldovei”, conducător artistic Savelii Duminică.

Vă așteptăm cu drag!

V-ar putea interesa
Pretura sectorului Ciocana vă invită la spectacolul muzical „În graiul limbii noastre, Noi trăim ca Neam”
Dialog cu cetățenii: Strategia municipală pentru condominii
Pretura sectorului Ciocana invită locuitorii și toate părțile interesate să participe la dezbaterile publice
Discuții publice pe tema proiectului „Dezvoltarea Infrastructurii Urbane în Chișinău”
Proiect strategic de dezvoltare a Capitalei
Respect și recunoștință pentru eroi