Noutăți

Din inimă pentru Dragobete!

Noutați

Dacă n-ar fi dragoste, m-aș teme de viață

Grigore Vieru

O sărbătoare în sensul larg al cuvântului, plină de cântec, voie bună și tradiție autentică, cu genericul „Din inimă pentru Dragobete” s-a desfășurat la nivel de sector la Colegiul Mondostud-Art pe 24 februarie. După cum și era de așteptat, în centrul atenției s-a aflat tinerețea cu toate caracteristicile ei și, bineînțeles, dragostea.

Tinerii s-au avântat în cele 4 probe ale concursului la secțiunile muzică, artă populară, arte vizuale și creație literară, demonstrându-și talentul și aptitudinile.

Ne-am bucurat de o sărbătoare a dragostei plină de entuziasm și elan tineresc, condimentată cu evoluări ale interpreților Victoria Lungu și Mario Caporaso.

Juriul, format din specialiștii Secției cultură, tineret și sport din cadrul preturii, a apreciat prestația participanților, susținându-i pe toți deopotrivă și a recunoscut că învingătoarea concursului a devenit Dragostea.

Participanții concursului s-au învrednicit de cadouri oferite din partea Preturii sectorului Ciocana.

Sinilga ȘCOLNIC, pretorul sectorului Ciocana, oaspetele de onoare al sărbătorii, a apreciat prestația tinerilor care au fost destul de ingenioși, demonstrând adevărata măiestrie de actori și abilități interpretative, coregrafice.

Pretura sectorului Ciocana susține colaborarea frumoasă cu Instituția Publică Colegiul Mondostud-Art și exprimă gratitudine pentru buna organizare a activităților care sunt inedite și promovează tinerii din sector.

V-ar putea interesa
Pretura sectorului Ciocana vă invită la spectacolul muzical „În graiul limbii noastre, Noi trăim ca Neam”
Dialog cu cetățenii: Strategia municipală pentru condominii
Pretura sectorului Ciocana invită locuitorii și toate părțile interesate să participe la dezbaterile publice
Discuții publice pe tema proiectului „Dezvoltarea Infrastructurii Urbane în Chișinău”
Proiect strategic de dezvoltare a Capitalei
Respect și recunoștință pentru eroi