Noutăți

Biserica Sf. Prooroc Daniel și-a sărbătorit Hramul

Noutați

Pe data de 7 iulie Biserica parohiei ortodoxe din sectorul Ciocana „Sfântul Prooroc Daniel” şi-a sărbătorit Hramul, celebrând „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” printr-o slujire arhierească solemnă. După Sfânta Liturghie credincioșii, în frunte cu parohul Părintele Ion Ursu, au înconjurat cu rugăciuni Biserica și au săvârșit un Tedeum de mulțumire pentru toate binefacerile Domnului.

Evenimentul a fost onorat de prezența angajaților Preturii sectorului Ciocana, care au venit cu mesaje de felicitare cu ocazia acestei mari sărbători, exprimând cuvinte de gratitudine pentru implicarea plenară și contribuția substanțială a oamenilor de bună - credinţă în viața comunității.

Bucuria cea mai mare a sărbătorii a fost prilejuită de copiii de la Centrul Comunitar „Convorbitorul”, care au delectat enoriașii și oaspeții cu un frumos spectacol de suflet. În semn de mulțumire copii au primit în dar câte o iconiță și o carte rugăciuni.

Sărbătoarea a fost culminată de o agapă frățească.

Pretura sectorului Ciocana apreciază colaborarea fructuoasă cu instituțiile de cult și aduce sincere mulţumiri pentru generoasele acte de susţinere a activităţilor social-culturale în speranța că acestea vor da roade bogate și frumoase împliniri.

V-ar putea interesa
Pretura sectorului Ciocana vă invită la spectacolul muzical „În graiul limbii noastre, Noi trăim ca Neam”
Dialog cu cetățenii: Strategia municipală pentru condominii
Pretura sectorului Ciocana invită locuitorii și toate părțile interesate să participe la dezbaterile publice
Discuții publice pe tema proiectului „Dezvoltarea Infrastructurii Urbane în Chișinău”
Proiect strategic de dezvoltare a Capitalei
Respect și recunoștință pentru eroi